Mihai Stoichiță a venit cu o declarație surprinzătoare înainte de meciul cu Cipru din Liga Națiunilor.
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal nu a stat prea mult pe gânduri și a dat imediat verdictul.
România o va întâlni pe Cipru în a treia etapă din Liga Națiunilor. „Tricolorii” au început cum nu se putea mai bine, iar acum se află pe primul loc în grupă.
Naționala lui Mircea Lucescu vine după o victorie clară cu Kosovo, scor 3-0, respectiv cu Lituania, scor 3-1. Mulți români consideră că un egal cu Cipru ar fi sinonim cu un eșec, dar Mihai Stoichiță nu e de aceeași părere.
„(N.r. Unii spun că ar fi un eşec dacă nu câştigăm aici) Părerea lor. Părerea mea e cu totul alta, nu e niciun eşec. Dacă câştigăm în Cipru, mergem în Lituania.
Nu mă gândesc la un meci nul, nu sunt meschin, vreau să-l câştigăm, dar şi un meci egal dacă va fi, nu e niciun eşec. Am văzut şi Lituania la Bucureşti, foarte bine chiar, în unele momente a jucat mai bine decât noi, să fim corecţi.
(N.r. Ne-ar ajuta să terminăm pe primul loc în drumul spre Mondial) Acesta e obiectivul pe care şi l-a impus Lucescu, nu noi, el şi l-a impus. Cred că-l va realiza, nu cred, sunt sigur.
Chiar m-am uitat la antrenamente, toţi concentraţi, toţi mobilizaţi de către Lucescu. E bine, merge bine totul, după părerea mea.
Să-i batem pe cei din Cipru, şi după ne gândim şi la Lituania. Primul meci e cel mai important, e o obişnuinţă pentru toată lumea, pe acesta să-l câştigăm. După, din nou cu moral, cu atmosferă bună, mergem în Lituania.”, a spus directorul tehnic al FRF, potrivit as.ro.
Cipru n-a fost niciodată o forță. Actuala echipă nu o cunosc, de asta mi-e greu să fac o comparație cu cea din ’82, ’83. Însă îmi amintesc foarte bine că, în ciuda valorii noastre ridicate, ne-a fost foarte greu să-i învingem. Păi, echipa noastră națională era încă în reconstrucție, Mircea o preluase de puține luni”, a spus Boloni, citat de iamsport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER